CANZUNI PPI SANTA VENNIRA di Giuseppe Schirinà

CANZUNI PPI SANTA VENNIRA

di Giuseppe Schirinà

Sintiti amici: vi vogghiu parrari
ri na cosa impurtanti, stamatina.
Spero ca u Celu mi vogghia aiutari
spero r’aviri paroli affinati
pinseri acuti, puri, celestiali
picchi’ ri na santuzza agghia parrari
co’ Celu avia ‘nta menti e ‘nta lu cori.

Nnun è ri tutti parrari ro Celu,
ci voli firi, menti e lingua sciata
pi putiri ‘nta 1’anima arrivari
fari canciari ‘ntisa e cummirtìri.
Vennira avia sti doni ri Diu
li misi ‘n mostra e tutta ‘lluminau
la genti ca lu so verbu sintiu.

La genti n’è scrurea, ma va siri
pigghiata ccu li so giusti maneri.
Rissi ca Ddiu ‘ncelu è patri a tutti,
ca tutti semu comu frati e soru :
n’ama vuliri beni ‘nta sta terra
senza rancuri e senza fari verra.

La genti ca sintia, si cummirtia
si v atti ai a e poi… nun priaia
li dei comu prima si facia
ma Cristu u Signuri ca la cruci
pi nui patiu, Agneddu mansuetu,
mentri i potti ro Celu ni rapia.

Parrannu priricannu e poi facennu
miraculi ‘mpurtanti a cu priaia
ci la Sicilia fora si ni iu.
Stesi ‘n Calabria, Puglia e poi ancora,
sempri purtannu la luci ri Diu
junsi finu ‘nta terra ri Romagna.
Unni passaia spuntaia lu suli,
cariinu statui ri li dei antichi
e supra tutti, comu fatta r’oru,
splinnia a Cruci i Cristu ca è trisoru.

Trisoru picchi’ è signu ri putenza
r’ amuri prima ri ogni autra cosa,
‘ppi nui ca stamu ‘fila stu munnu nfami
unni tuttu è sciarra e viulenza,
nun temi lu martiriu cu 1’abbraccia
ch’ è certu ri viriri i Diu la faccia.

Lu cunsuli rulmanu ‘i nomu ‘Ntoni
sintennu re so’ sgherri assai cuntari
ri na picciotta ca traria li dei
vosi vinìri a sintilla parrari.
La vitti: era assai bedda, comu ‘n suli,
e subitu si misi ‘n cardacia.
Parrannu calmu sa vulia accattari.
S’idda vulia, sa putia spusari.
Ci rissi sutta vuci impappinatu:

Spusa mia risplendenti
comu a stidda ro matinu
tu mi potti gioia e paci
tu mi guida lu caminu.

Iu ‘ppi tia nun agghiu abbentu
iu ti vogghiu me regina,
fa cuntentu chistu cori,
chistu cori, stamatina.

Vennira si trubhau a sti paroli:
“Viri ca ti vo’ fa’ tintinniari?
Sta fermu, cori miu, vadda lu Celu!”
Vutau 1’occi beddi comu stiddi
versu lu Celu riguardannu Diu.
Allura cu’ gran forza e veemenza
“No, nun neu lu Diu me Signuri,
e spusa tova nun mogghiu mai siri.

Fatti vattiari, ciu’ nun’ aspittari
se no macari ti ni poi iri” .

‘Mpittatu, russu ‘ppaffruntu patutu
‘Ntoni ittannu vuci l’amminazza:
suppliziu, ferru e focu: mancu gn’itu
sanu ha ristari a chista traritura
ch’ è bedda si’ , ma puru jttatura.

A picciuttedda si misi a trimari
pinsannu ca la carni è dibuledda:
lu stissu Cristu, pinsannu a la morti
surau sancu ‘nta l’ortu ‘aulivi.
Ma lu spiritu c’avia era putenti,
ciù dduru assai r’azzaru timpiratu.
“Aiutimi Signuri a suppurtari
chisti trummenta ca mi vanti fari”

Cussì addaveru fu. N’elmu ‘nfucatu
ci misinu ‘nta testa ‘p’ammazzalla:
nenti ci fici, anzi s’ astutau.
Allura la ‘ncruciaru manti e peri
‘nterra cu ciova lonchi comu aùti:
idda cuntinuaia a priricari
ludannu Diu ch’ è nostru Signuri.

Ci misinu poi ‘nmassu supra a panza
pinsannu: ri sicuru chistu a scaccia.
Mancu sta vota: idda si susiu
picchi’ cu ridda c’era sempri Diu.

‘Ntoni pensa: sta streca allura a jettu
‘nta na caurara ri pici ugghienti.
Nenti ci fici: Vennira paria
ca ‘nta na vasca u bagnu si facia.
I suddati mittiinu ligna rossi
pi’ fari l’acqua ciù bugghienti ancora.
Vennira bedda comu l’aurora
allura ripigghiau a priricari
e tutti si taliainu ‘nta l’occi pinsannu:
Com’ è possibili stu fari?

‘Ntoni ca nun criria a li paroli
vasi viriri tuttu ri pirsuna;
ma ‘ncocciu i pici c’arrivati ‘lira facci
e ci livau la vista ri l’occi:
vuci, strida, bestemmie, santiuna.
Nenti ri fari: ‘n l’ aiutaia nuddu.
Pi ccui ciancennu: Vennira, gridau,
salvimi tu, rirammi là me vista,
iu mi vattiu, criru a lu to Diu
se chiddu ca tu fai è a nomu sou.

Vennira, pietusa, accunsintiu,
ci resi a vista e poi lu vattiau.

Ma i sgherri sunti sgherri, razza tinta,
‘nta tutti i posti ri lu munnu i trovi
e guai sempri avirici a chi fari.
Vennira priricannu si spustaia
ri na cuntrada all’ autra; ‘ncappau
ri siri ‘ntisa re sgherri ri Temu
firuci re, paganti e senza cori:
“Cristiana? a lu dragu!”, dicritau.

U dragu era ‘na bestia infernali
ca trimari facia li paisi.
Vennira ‘n si scantau, priricannu
e cantannu li lodi a Diu Signuri
cu lu so peri all’antru s’abbiau.
Ma lu dragu virennila scappau
jttannu focu e fumu ri li naschi
e poi ccu ‘n forti tronu scumpariu.
Temu, lu re, sulu tannu capiu
ca ‘nta sta ‘mprisa c’era a manu i Diu.
Si fici vattiari e s’inniiu.

Vennira ripigghiau a camminari
priricannu e priannu lu Signuri
e finu in Gallia vosi arrivari
purtannu a tutti paroli r’amuri:
Lu Signuri ro Celu n’à criatu
e semu tutti frati e soru ‘nterra
vulemini assai beni e se ppi casu
c’è quaccunu ca sgarra e versu a via
ro mali ppi’ sbintura è trascinatu,
aiutamulu a nun fari piccatu.

I cosi giusti fanu ‘mpacciu a tanti
ca nun li vonusentiri o pinsari.
Ravanti o tribunali fu puttata
comu na tinta latra scialarata.
Asclepiu rissi: “La testa tagghiata
merita cu strapazza i nostri dei”.
Vennira va sirena, mentIi ‘ncoru
ri Ancili si forma attornu a idda.
Poi, tutti ‘nsemi ‘ncelu si ni
vanno li lodi ro Signuri cantannu.

Vennira Santa, voluta ri Diu
patruna e regina i stu paisi
rammi sempri la razia ri cantari
li lodi prima i Diu e poi ri Tia
e senti ora chiddu ca ti ricu,
ca nu ‘nsignaru li nostri antinati:
teni luntanu fami pesti e berra
e tirrimota spavintusi e forti
ca sunu veri piaghi supra a terra.

 

Amici IDei, vi vogghiu sulu riri
ca chisti cosi su storii veri;
ci voli stilli firi pi’ crirìri,
li casi ri lu Celo ‘ntirpritari.

E s’ occabbota, ca ommini semu,
tintinniamo ‘mpocu, eco’ piccatu
tanto ppi ripiliari ni mittemu
a ridda ricurremu e n’ affiramu
a la santuzza nostra ca sapiu
rapiri a strata pp’ arri vari a Diu.

 

(Composta dall’autore in occasione del 75° anniversario dell’erezione della Parrocchia di Santa Venera in Avola e recitata dall’attore Antonio Caldarella in piazza Umberto Io il giorno 28 luglio 1996, al passaggio del simulacro della Santa.

 

Libertà

di Corrado Bono

Sto qui piccolo artigiano ai bordi del cielo:
nella chimera era una distesa senza limiti.

Dopo aver lottato necessiterei soltanto
d’essere raddrizzato: non manca niente.

Spostarmi non posso
pensavo piovessero asteroidi:

fanno il tiro al bersaglio
con i corpi dei bambini nel giardino

hanno frantumato ogni speranza
e incatenato un corpo senza vita.

Il cuore nelle mani aspetta l’istante
quando strapperò la sicura

rimarrà il tempo per buttarlo come bomba

giungerà il nemico
assassino d’infanti e carceriere d’idee

per osservare la paura negli occhi
morire e spalancare il portone della libertà.

U sciroccu

di Michele Limpido

U freddo trasia nall’ossa
ddu malirittu jornu
mentri iddi a maggioranza,
scioperavano ad oltranza.
Erunu nu bottu
ddu rui di dicembri
rò sessantotto.
Tutti ‘nzemi, nna provinciali
ra Sicilia orientali,
ittainu vuci cuntra u governu
ppa mancanza ri l’aumentu.
Ri luntanu, allura, vinni
n’esercitu ri cristiani,
cche vistita tutti i stissi,
l’ermettu supra a testa,
manganelli, li spallacci
e i fucili tra i vrazzi.
Li scioperanti ammutuleru:
nui nun semu delinquenti
semu tutti brava genti,
nun facemu mali a nuddu,
vulemu sulu l’aumentu.
Ad un trattu si sinteru
Rui, tri coppa ri fucili,
ru campagnoli careru nderra,
comu sciuri tagghiati i nettu
e ccu l’occhi rivolti a Diu.
Ssu jornu malirittu,
macari nno cori
Trasiu lu friddu.

Poesia prima classificata all’Edizione 2004 del Premio Nazionale di poesia “Giuseppe Sunseri” a Trabia

Buon Natali mamma mia

di Michele Limpido

Ri quannu mi n’agghiu jùtu via
ri la caura terra mia,
ppi ghiri a travagghiari
all’ummira ro Quirinali
ogni ruminica matina
e ogni festa cumannata
a mé matri, tantu amata,
fazzu na telefonata;
ppi sintìri la so vuci
e sapìri comu sta
e ppi dicìrici ccu tantu affettu
ca la portu rientra o pettu.
-Figghiu miu mi raccumannu-
m’arispunni ri rimannu,
-fila rittu e fatti unuri-
poi aggiungi ccu tantu amuri.
Macari chist’annu,
comu succéri da trent’anni,
a vigilia ri Natali
c’agghiu vulutu telefonari.
U telefunu sunaja
ma nuddru m’arispunnia,
-ma mé matri unni sta?-
angusciatu m’agghiu chiestu;
ri ddu sognu sublimanti
ad un trattu mi son destu
agghiu isatu l’occhi o cielu,
agghiu mannatu nu baciu in altu
e cu li lacrimi nall’occhi
dulcimenti c’agghiu rittu:
-Bon Natali
mamma mia-.

Insieme

di Donata Munafò

Veloci come matite sulla carta
frammenti di grafite
che il tempo cancella
le pagine ingoiano
la vita divora.
Sorrisi.
Lacrime.
Insieme. Insieme.
I tuoi occhi dolcissimi
E la tua sigaretta,
e la tua sedia,
le tue matite,
il tuo cassetto e la luce bassa,
le tue preghiere.
E i tuoi colori
di una vita,
di una terra
di un amore.
Parole di un pennello.
Insieme. Allora.
Insieme. Adesso
Sei con me.
So
di essere con te.

Berta

di Giuseppe Schirinà

C’era ‘gnornu ‘mprincipatu
comu tanti in ogni statu
che so’ ricchi e puvireddi
cu paisi e paiseddi
‘mprincipatu comu tanti
cu riavuli e cu santi.

C’era chiddu ca spinnia
a la facci ri cu ‘nn’avia
‘mpezzu i pani ppi campari
o ‘gnazzu pp’ arripusari,
sulu u ciauru sintia
ra cucina ca vinia
ri chiddu ca pussiria
e virennulu riria.

Quannu Berta a cumannari
fu sula pinsau i fari
cosi ranni ppi livari
la miseria e dari
‘mpezzu i pani o puvireddu
e macari ‘ntitticeddu.
Era ricca: idda putia
fari chiddu ca vulia.
Mali i cunti fattu avia
ca lu munnu ‘ncanuscia.

Vinniu chiddu c’avia
e a tutti poi spartia
-Si, mangiati figgi ri Diu
ppi ora vu rugnu iu.
Cominciati a travagghiari
a zappari e scupari
ca iu ccà ‘mpozzu stari
sempri a pinzari a dari

-Si ccillenza manu santi
e che ‘nguanti e senza ‘nguanti.

Ma nun fu poi veru nenti.
Cu ‘llamici e che parenti
si ru soddi si manciau
e ci fu cu si jucau
e poi nenti ci arristau;
ma cu ‘nveci travgghiau
‘ntempu i nenti addivintau
riccu e cinu comu l’ovu
picchì era supra u sou.

Berta filaia e tacia
ma tutti cosi viria
e suspirannu pinsaia:
ragiuni me patri avia
i poveri sempri statu
ci hanu e sempri ‘nsignatu
n’hanu ca u poviru riccu
po’ muriri e u riccu
puvireddu addivintari
se sa sulu scialacquari.

Poviru patri filannu
iu campu e nesciu l’annu
tu aviitu ragioni
rannu sempri ammucciuni
o poviru bisugnusu
ca suffria silinziusu.

Cussì rissi cu s’arrivudaia
“finiu u tempu ca Berta filaia

Maltempo a mare

di Maria De Luca Pistoresi

Vorrei vedere ancora quelle donne
che dalla spiaggia – statue contro il vento
brandivano il coltello
a tagliare la tempesta
che artigliava il mare
fatto di pece sotto il cielo scuro.
Vorrei sapere il canto
intonato tra gli scialli.
Si dice di preghiere arcane
da pochi conosciute.
Ma era forse il grido dell’amore
che riportava gli uomini alla terra
e deludeva per un breve giorno
l’eterna fame delle sirene nere.